Daniel Benzar este, din nou, în lotul FCSB. Doar că aparițiile sale pe dreptunghiul verde au fost precum Crăciunul, așa, o dată pe an! Tânărul fotbalist, care va împlini 21 de ani peste câteva zile, crede însă în Steaua lui. Mai bine zis, a FCSB-ului. Dar este acolo, în echipă, deci șanse sunt. Campionatul și-a luat pauză, iar Daniel a profitat din plin. Și-a luat superba iubită și a dat iama într-un mall. Cu țintă precisă. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a ”descoperit” în timp ce butona…
Maria este tânăra ce i-a cucerit inima fotbalistului care, deocamdată, stă în umbra fratelui său. Și l-a sprijinit mereu în carieră. A avut și nevoie, e drept, pentru că nu e deloc plăcut să ajungi la FCSB, apoi să fii trimis la FC Voluntari, o echipă care, în ciuda unui trofeu întâmplător, se bate la retrogradare. Dar, când Maria i-a spus „Puiule, o să fie bine”, Benzar a știut că are pe umărul cui să plângă și să spere. OK, Daniel Benzar este un tânăr fotbalist doar pentru România, pentru că așa-s toți la emisiunile de sport de pe TV, unde „specialiștii” l-au făcut până și pe Alibec mare speranță, deși avea peste 25 de ani…
(CITEȘTE ȘI: FOTBALISTUL DE 100 MIL. € AL FCSB-ULUI A ”CERUT-O” PE MISS ARAD)
Dar pentru Maria… Probabil, pentru ea va fi mereu tânărul Daniel, în care va crede. Vacanță pentru el, vacanță pentru ea. Că doar împart totul! Păi și dacă-i vacanță, și dacă-i Crăciunul, atunci de ce să fim încruntați? Pare că ar zice iubita fotbalistului. Așa că… start la shopping! E nevoie de un televizor, cel puțin asta se poate deduce din imaginile pe care CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, le-a obținut de pe holurile unui mall din Capitală. Cei doi au apărut în centrul comercial îmbrăcați sport și hotărâți să rezolve problema. Au testat mai multe. Ea l-a întrebat dacă e OK, el a răspuns: ”Să mai căutăm!” Ceea ce s-a și întâmplat.
(VEZI AICI: MAMA FCSB-ISTULUI ÎŞI ASUMĂ PUBLIC CĂ ARE LEGĂTURI CU PARIURILE!)
Cu mine mai serioase decât are Benzar pe teren, Daniel și Maria au luat la rând tot. Și nu s-au sfiit să ceară indicații. Le-au primit, iar într-un final s-au decis. Maria, una dintre cele mai sexy iubite de fotbaliști, a zâmbit, în sfârșit! Cu toți ochii bărbaților care se plimbau prin raion ațintiți asupra ei. Logodnica sexy din vestiarul FCSB-ului e bucuroasă! Iar Daniel Benzar, mândru de ea!
Daniel Benzar, fratele mai mic al internaționalului Romario Benzar, a avut mari emoții în ceea ce privește cariera de fotbalist. S-a întâmplat în urmă cu aproximativ trei ani, pe când jucătorul spera să prindă lotul FCSB-ului pentru Youth League. Doar că a picat la vizita medicală de la Institutul Național de Medicină Sportivă. A fost diagnosticat cu extrasistole şi a fost nevoit să fie supus unei intervenţii chirurgicale la “Spitalul Premiere” din Timişoara.
(CITEȘTE AICI: NEPOTUL PREFERAT AL LUI GIGI BECALI ÎL DISTRUGE PE ANTRENORUL CARE I-A LUAT TITLUL FCSB-ULUI, ANUL TRECUT)
Fotbalistul a fost internat o zi, pentru o intervenție chirurgicală. “Nu am trecut vizita medicală efectuată pentru că aveam bătăile rapide ale inimii şi a trebuit să efectuez o intervenţie chirurgicală în Timişoara. A durat o zi şi acum totul este OK. Azi am fost externat şi totul este OK. Am nevoie de o perioadă de recuperare de o lună, după care voi începe antrenamentele la Steaua”, mărturisea atunci Benzar. A fost nevoie de încă o operație, pentru că problema nu i s-a rezolvat din prima. Iar acum, fotbalistul speră să facă și el pasul spre națională, alături de fratele lui. Sprijinit, cum altfel, de iubita lui Maria.